luni, 12 septembrie 2011

Amintiri şi zâmbete

       
       Vacanţa a trecut aşa de repede  încât aş fi crezut că a trecut doar o clipă. Insă realitatea ne-a adus cu lacrimi sau cu zâmbete in faţa sfârşitului vacanţei.
          Uitandu-mă în trecut cred că, deşi a fost temă, realizarea site-ului Leris a reprezentat pentru mine o importantă  lecţie. Intalnirile şi consfatuirile cu prietenele din grupă, diferenţele de opinii şi lungi discutii în contradictoriu pe baza acestora , ajungerea la o idee împartaşită de toate cu convingere au constituit cele mai frumoase amintiri din întreaga vacanţă. 
         Evident, dorinţa tuturor de reuşită ne-a ambiţionat mai mult şi ne-a impulsionat să avem numeroase idei pe care le duceam la finalitate cu entuziasm. Intampinarea dificultaţilor, un element nelipsit din fiecare proiect, ne-a condus pe culmile disperării dar şi a satisfacerii atunci când rezolvam problemele.
        Sper ca in noul an să avem în continuare parte de activitaţi similare şi să vedem un progres în urma participării.







miercuri, 8 iunie 2011

Somnul-cel mai bun tovaraş al omului

Probabil inspiratia mi-a venit din excursia in care am fost recent.Nu ma simt inca pe deplin refacuta si am constientizat ca fiecare ora de somn este sfanta. 
La fel ca si respiratia, somnul este un mecanism semi-automat: te poti lipsi de el ceva timp, insa organismul nu poate supravietui si intervine imediat impotriva vointei constiente a fiecarui individ.
Nici o ora de somn care era necesara si a fost pierduta nu poate fi recuperata. Mai ales somnul de noapte pierdut nu poate fi recuperat ziua. In timpul noptii organismul prezinta o serie de adaptari astfel incat in lipsa luminii si la anumite ore sunt secretati niste hormoni cu un rol primordial in mentinerea homeostaziei si a echilibrului functional. Ziua insa sunt secretati alti hormoni, chiar daca dormiti si nu aveti nici un stimul luminos.
Somnul cu vise este odihnitor din fericire!
De obicei persoanele cu o viata agitata sau care se afla in situatie de stres urmand o zi cu grele incercari ori fie persoane care au acumulat o cantitate mare de informatii in acea zi sau care tocmai au scapat de un stres puternic sunt in general cele care au un somn cu vise.In timpul somnului creierul trece prin mai multe tipuri de somn, dintre care si cel cu vise. In acesta isi descarca toate tensiunile acumulate si sintetizeaza in sisteme bine inchegate toata informatia pe care a acumulat-o in ultimele ore sau ultima zi. In felul acesta am putea spune ca somnul cu vise este precum o “organizare” a creierului in care se face o reviziure a informatiilor, se mentin cele utile iar cele mai putin folosite sunt “stopate” la un nivel mai putin accesibil pentru memoria rapida. S-a demontrat prin studii de specialitate ca in general persoanele care au somnul “profund”, fara vise, rezista mai greu la stres si sunt mai predispuse oboselii.

Va doresc un somn odihnitor si cu vise frumoase!